Da, imi place sa fac origami si sa desenez, si incerc sa adaug si scrisul la lista, dar asta nu inseamna ca nu mai e loc de o noua ocupatie. Nu am cautat-o eu, m-a gasit ea pe mine. Veneam din cele cateva zile de vacanta la mare si ne opriseram la o benzinarie in cautarea celor doua lucruri pe care le caut de obicei atunci cand nu caut benzina: o toaleta si cafea. In timp ce asteptam ca aparatul sa faca cafea, evaluand ce anume ar putea sa ii ia atat de mult sa fabrice paharul sau sa culeaga cafeaua, mi-a atras atentia o carte. Era pe raftul de jos, acoperita partial de o revista de decoratiuni pentru casa si gradina.
Cum automatul de cafea inca evalua daca isi doreste sau nu sa ma fericeasca cu cafea, m-am aplecat sa vad daca era ceva interesant, pe jumatate convinsa ca nu era decat o carte ce arata bine la o prima privire dar se dovedeste a fi inca o mare dezamagire: am ridicat-o si am rasfoit-o ; era o carte despre masaj, dar nu o carte greoaie, scrisa pentru cei care deja stiu cu ce se ‚manaca’, ci o carte clar explicata, chiar si cu desene explicative (nu radeti de mine, in cazul subiectului asta chiar foloseste). Era clar: trebuia sa o cumpar.
A trecut deja aprope o saptamana de cand mi-am cumparat-o si citesc cate putin de cate ori am ocazia si declar cu mana pe inima: da, asta cu masajul e deja pe lista hobbie-urilor mele. Sunt inca incepatoare dar e mult mai interesant decat am crezut: tine de santate, de stil de viata, de un pic mai multa relaxare, si sper eu un pic de fericire, in doze mici...
Vom vedea. Deocamdata imi e clar ca trebuie sa fac rost de uleiuri de masaj. Abia astept!
duminică, 28 iunie 2009
Fericirea
Imi aduc aminte de un cantec al carui refren suna asa:
‘Fericirea-i un lucru marunt
E o aripa care vibreaza
Fericirea-i un lucru mic
Un pitic ce danseaza’.
Problema asta cu fericirea este o tema luuuuung dezbatuta in filosofie (asta imi aduce aminte ca vreau sa recitesc ‚Lumea Sofiei’ - o carte despre istoria filosofiei spusa pe nesimtite printre aventurile din viata unei fete).
Si atunci nu va mirati ca m-am gandit si eu, ca orice muritor la asta. Si exprima asa: fericirea (ca si nefericirea) e ceva individual, personal, ca si lenjeria intima: frumoasa/urata e a ta, n-o dai la nimeni; unii sunt mai timizi si o ascund cu atentie, altii o etaleaza fara rusine.
Tema asta a fericire e legata ombilical legata de intrebarea: suntem fericiti? sau poate suntem si nu ne dau seama? Spre deosebire de filosofi care se straduie sa descopere tainele general valabile ale fericirii, eu am o tinta ceva mai restransa: eu sunt fericita?
Si bineinteles raspusul nu este un simplu ‚da’ sau ‚nu’. Nimic important nu e atat de usor. Si pentru ca am depasit pragul imaginar al varstei de 30 de ani, ma tenteaza ideea de a raspunde bazat pe ca am observat pana acum. Am observat ca sunt oameni pentru care fericirea vine natural, ca ceva cu care sunt obisnuiti, si care face parte din viata lor, ca un prieten de nadejede cu care te intalnesti constant. Nu e vorba de genul de fericire ‚am casitgat la loto!’ sau ‚bunica mi-a lasat o mostenire fabuloasa!’, ci acea fericire savurata zilnic, in portii mici, cum ar fi ‚ce floare frumoasa!’ sau ‚cat de dragutz zambeste asta micu!’. Sunt oamenii care vad aceleasi lucruri ca si noi dar se concentreaza instinctual pe lucrurile care le dau acele momente de fericire.
Ei bine, asa cum va asteptati, eu, din nefericire, nu fac parte din ei. Pentru mine fericirea e un exercitiu dobandit: trebuie sa imi amintesc sa gasesc acele lucruri care ma fac fericita. Din fericire (tocmai am observat cat de des folosim in fiecare zi cuvintele fericire si nefericire), deci cum spuneam din fericire, inca imi amintesc starea aceea ‚roz’, aproape euforica, pe care o aveam in copilarie – bucuria pura la vederea soarelui, la vederea jucariilor si a altor lucruri marunte – si asta ma ajuta.
Am vazut de curand la televizor o campanie antifumat in care intrebarea era ‚tu ce truc folosesti ca sa te lasi de fumat?’ eu, parafrazand, v-asi intreba ‚voi ce truc folositi ca sa fiti fericiti?’. Scrieti-mi si promit sa le citesc si cantaresc pe toate! Pe fericirea mea!
‘Fericirea-i un lucru marunt
E o aripa care vibreaza
Fericirea-i un lucru mic
Un pitic ce danseaza’.
Problema asta cu fericirea este o tema luuuuung dezbatuta in filosofie (asta imi aduce aminte ca vreau sa recitesc ‚Lumea Sofiei’ - o carte despre istoria filosofiei spusa pe nesimtite printre aventurile din viata unei fete).
Si atunci nu va mirati ca m-am gandit si eu, ca orice muritor la asta. Si exprima asa: fericirea (ca si nefericirea) e ceva individual, personal, ca si lenjeria intima: frumoasa/urata e a ta, n-o dai la nimeni; unii sunt mai timizi si o ascund cu atentie, altii o etaleaza fara rusine.
Tema asta a fericire e legata ombilical legata de intrebarea: suntem fericiti? sau poate suntem si nu ne dau seama? Spre deosebire de filosofi care se straduie sa descopere tainele general valabile ale fericirii, eu am o tinta ceva mai restransa: eu sunt fericita?
Si bineinteles raspusul nu este un simplu ‚da’ sau ‚nu’. Nimic important nu e atat de usor. Si pentru ca am depasit pragul imaginar al varstei de 30 de ani, ma tenteaza ideea de a raspunde bazat pe ca am observat pana acum. Am observat ca sunt oameni pentru care fericirea vine natural, ca ceva cu care sunt obisnuiti, si care face parte din viata lor, ca un prieten de nadejede cu care te intalnesti constant. Nu e vorba de genul de fericire ‚am casitgat la loto!’ sau ‚bunica mi-a lasat o mostenire fabuloasa!’, ci acea fericire savurata zilnic, in portii mici, cum ar fi ‚ce floare frumoasa!’ sau ‚cat de dragutz zambeste asta micu!’. Sunt oamenii care vad aceleasi lucruri ca si noi dar se concentreaza instinctual pe lucrurile care le dau acele momente de fericire.
Ei bine, asa cum va asteptati, eu, din nefericire, nu fac parte din ei. Pentru mine fericirea e un exercitiu dobandit: trebuie sa imi amintesc sa gasesc acele lucruri care ma fac fericita. Din fericire (tocmai am observat cat de des folosim in fiecare zi cuvintele fericire si nefericire), deci cum spuneam din fericire, inca imi amintesc starea aceea ‚roz’, aproape euforica, pe care o aveam in copilarie – bucuria pura la vederea soarelui, la vederea jucariilor si a altor lucruri marunte – si asta ma ajuta.
Am vazut de curand la televizor o campanie antifumat in care intrebarea era ‚tu ce truc folosesti ca sa te lasi de fumat?’ eu, parafrazand, v-asi intreba ‚voi ce truc folositi ca sa fiti fericiti?’. Scrieti-mi si promit sa le citesc si cantaresc pe toate! Pe fericirea mea!
Fluturi
Langa piscina, pe un sezlong de lemn, prevazut cu o salteluta moale, sub un soare cald dar nu fierbinte... exista un loc mai bun pentru a medita la nemurirrea sufletului? Se pare ca pentru mine nu...
Savuram briza usoara, stand pe sezlongul comod, cu spatele la soare si cu capul ridicat de la gat, privind fara tinta spre gresia crem cu care era acoperita zona de langa piscina. Mi-au atras tentia niste frunzulite colorate ce se miscau in cerc, un mic vartej creat de briza. Am privit mai atenta: nu, nu erau frinzulite era bucatele de aripi de fluture, mici si frumos colorate, chiar si acum dupa ce flutuasul incetase sa mai existe.
Probabil un copil curios, fara sa stie ca face rau, il prinsese, fascinat de culorile superbe de pe aripile lui... Incercase sa il vada mai bine, dar curiozitatea lui adusese moartea acelei mici fapturi... dar chiar si dupa ce murise, micile bucati de aripi capturate de un mic vartej de aer, inca mai erau frumoase, inca aminteau de minunatia completa ce fusese o data fluturele.
Moartea nu reusise sa ii sterga pe de-a intregul sclipirea aceia... lucru rar intre lucrurile vii... Si atunci copilul din mine a zis: poate sunt mici ingerasi cazuti pe pamant, si neintelesi de oameni... dar imediat adultul din mine a reactionat: prostii... sunt doar niste bucatele de aripi de fluturi!
Uneori nu imi place de adultul din mine...
Savuram briza usoara, stand pe sezlongul comod, cu spatele la soare si cu capul ridicat de la gat, privind fara tinta spre gresia crem cu care era acoperita zona de langa piscina. Mi-au atras tentia niste frunzulite colorate ce se miscau in cerc, un mic vartej creat de briza. Am privit mai atenta: nu, nu erau frinzulite era bucatele de aripi de fluture, mici si frumos colorate, chiar si acum dupa ce flutuasul incetase sa mai existe.
Probabil un copil curios, fara sa stie ca face rau, il prinsese, fascinat de culorile superbe de pe aripile lui... Incercase sa il vada mai bine, dar curiozitatea lui adusese moartea acelei mici fapturi... dar chiar si dupa ce murise, micile bucati de aripi capturate de un mic vartej de aer, inca mai erau frumoase, inca aminteau de minunatia completa ce fusese o data fluturele.
Moartea nu reusise sa ii sterga pe de-a intregul sclipirea aceia... lucru rar intre lucrurile vii... Si atunci copilul din mine a zis: poate sunt mici ingerasi cazuti pe pamant, si neintelesi de oameni... dar imediat adultul din mine a reactionat: prostii... sunt doar niste bucatele de aripi de fluturi!
Uneori nu imi place de adultul din mine...
Priveste stelele..
Cred ca fiecare are, constient sau nu, o lista imaginara de 'things to do'(in traducere libera - chestii pe care tre' sa le faci) cand mergi in concediu la mare. Nici eu nu fac nota discordanta asa ca sa verificam lista mea:
- stat la soare pana cand propria piele se razvrateste - bifat!
- balacit pana ingheti - bifat!
- savurat mancaruri noi si savuroase, in locaruri noi - bifat!
- vazut o parte din filmele de pe hard-disk pe care tot aman sa le vad - bifat!
- jucat minigolf si ras de cat de putin ma pricep la sportul asta - bifat!
- vazut marea noaptea si stelele - pauza...
Bun! Desi cam bate vantul, ne imbracam bine, adica eu, si rapid suntem gata de plecare, adica el. Iesim din hotel si o luam tacticos spre marginea lacului pe care trebuie sa il ocolim ca sa ajungem pe plaja. Bezana totala, multe bazaitoare uriase si amenitatoare zboara pe langa noi, dar slava Domnului pentru minunile moderne: telefonul mobil pe post de lanterna! Si asa, incet incet reusim sa ajungem pe plaja. Uraaaaaaa!
Cerul e curat, fara valul de nori cu care isi mai ascunde uneori, rusinos, stelele... Se vad licaririle colorate - in rosu uneori in albastru alteori - si se vad stele plimbarete, ce par ca isi fac de cap: celelalte stau cuminti la locul lor, iar ele umbla hai-hui... Nu, nu vreau sa stiu ca sunt avioane, nu nu, sunt doar stelute nescultatoare... stiu eu!
Ma port copilareste? E nah! Cine spune ala e! Na na na na na na... Eu vreau sa fiu iar copil, fara griji, fara nori la orizont, doar cu cer senin. Si stele!
Bine, bine am inteles nu ma mai prostesc... Dar sa stii ca am sa incerc macar sa nu uit senzatia aia savuroasa, luminoasa a descoperirii si a lipsei de griji. Asta va ramane cu mine, nu mi-o poate lua nimeni daca am grija de ea...
Priviti stelele... Ele simplifica viata prin reducerea la esenta: in marea schema lucrurilor noi suntem boabe trecatoare de nisip. Tot ce conteaza e sa fim fericiti, macar putin...
- stat la soare pana cand propria piele se razvrateste - bifat!
- balacit pana ingheti - bifat!
- savurat mancaruri noi si savuroase, in locaruri noi - bifat!
- vazut o parte din filmele de pe hard-disk pe care tot aman sa le vad - bifat!
- jucat minigolf si ras de cat de putin ma pricep la sportul asta - bifat!
- vazut marea noaptea si stelele - pauza...
Bun! Desi cam bate vantul, ne imbracam bine, adica eu, si rapid suntem gata de plecare, adica el. Iesim din hotel si o luam tacticos spre marginea lacului pe care trebuie sa il ocolim ca sa ajungem pe plaja. Bezana totala, multe bazaitoare uriase si amenitatoare zboara pe langa noi, dar slava Domnului pentru minunile moderne: telefonul mobil pe post de lanterna! Si asa, incet incet reusim sa ajungem pe plaja. Uraaaaaaa!
Cerul e curat, fara valul de nori cu care isi mai ascunde uneori, rusinos, stelele... Se vad licaririle colorate - in rosu uneori in albastru alteori - si se vad stele plimbarete, ce par ca isi fac de cap: celelalte stau cuminti la locul lor, iar ele umbla hai-hui... Nu, nu vreau sa stiu ca sunt avioane, nu nu, sunt doar stelute nescultatoare... stiu eu!
Ma port copilareste? E nah! Cine spune ala e! Na na na na na na... Eu vreau sa fiu iar copil, fara griji, fara nori la orizont, doar cu cer senin. Si stele!
Bine, bine am inteles nu ma mai prostesc... Dar sa stii ca am sa incerc macar sa nu uit senzatia aia savuroasa, luminoasa a descoperirii si a lipsei de griji. Asta va ramane cu mine, nu mi-o poate lua nimeni daca am grija de ea...
Priviti stelele... Ele simplifica viata prin reducerea la esenta: in marea schema lucrurilor noi suntem boabe trecatoare de nisip. Tot ce conteaza e sa fim fericiti, macar putin...
Savuroasa
Acum, ca am spart deja gheata, ma declar fericita sa continui epopeea cu noua povestire. Una savuroasa, la propriu. Avand in vedere ca am decis sa sciu aici descpre cele mai reusite mancaruri din acesta vacanta, ati putea sa ma invnuiti ca sunt o gurmanda. Recunosc, tendinta exista, doar o tin in frau pe cat posibil. O las mzi libera in vacanta, dar in lesa lunga, ca sa ma asigur ca nu musca... prea tare...
Sa vedem: one of my all time favorites: piept de pui cu sos de smantana, mmmmm, da, pare destul de evident si fara variatii, dar nu, aparentele inseala, ca defiecare data: atatea varietati de gusturi si toate cu acelasi nume - pui cu smantana. Am mancat un asfel de preparat reusit la o terersa, Mediteraneo. Buna mancarea, interesanta tersa: cu multe plante inclusiv niste aloe gigant, cum am mai vazut in Rodos, acum ceva timp.
In ordinea numerelor de pe tricou (de fapt a zilelor in care am savurat aceste feluri) urmeaza costite de porc cu miere, savurate intr-un ambient gen Vestul Salbatic (Western Saloon, cred ca se cheama). Acesta mancare merita ceva mai multe detalii: costitele de porc erau din bogatie, gadiland cred eu privirea oricarui impatimit in ale fripturilor, peste ele un start de miere de albine, ce da un gust minunat, si putea fi imobagatit cu sosul de rosii cu condimente ce acompania acest fel. Garnitura alesa de mine: cartofi in coaja - o alegere fericita - era taiati in felii relativ subtiri si rotunde similare cu forma chips-urilor dar moi si placti la gust ca si cartofii prajiti lasati sa se inmoie sub un capac, dupa ce au fost prajiti - un deliciu!
Inghit in sec, si va povestesc despre o a treia delicatesa: platou cu peste - ca doar suntem pe malul marii! Alegerea a fost intregita de un sos de usturoi si samantana ( care cred ca ar fi trebuit sa vina cu o pancarta - atentie! gustos pentru cel ce manaca, periclos pentru ceilalti! Pastarti distanta regulamentara! ) Platoul, pentru 2 persoane includea 4 feluri de peste: somn, ton, pastrav si hamsii. Langa ele am luat o portie de orez in unt si cartofi taranesti. Nu ma rezistat sa imbogatim si garnitura cu sos de usturoi. Sfarsitul a fost apoteotic: papanasi cu gust bun, proaspat si fara a pacatui in felul obisnuit adica fara suficienta smanatana pentru a 'imbaia' dumicatii!
Slava Domnului pentru vacante si pentru lese lungi pe grumazul gurmandului din noi! Pofta buna!
Sa vedem: one of my all time favorites: piept de pui cu sos de smantana, mmmmm, da, pare destul de evident si fara variatii, dar nu, aparentele inseala, ca defiecare data: atatea varietati de gusturi si toate cu acelasi nume - pui cu smantana. Am mancat un asfel de preparat reusit la o terersa, Mediteraneo. Buna mancarea, interesanta tersa: cu multe plante inclusiv niste aloe gigant, cum am mai vazut in Rodos, acum ceva timp.
In ordinea numerelor de pe tricou (de fapt a zilelor in care am savurat aceste feluri) urmeaza costite de porc cu miere, savurate intr-un ambient gen Vestul Salbatic (Western Saloon, cred ca se cheama). Acesta mancare merita ceva mai multe detalii: costitele de porc erau din bogatie, gadiland cred eu privirea oricarui impatimit in ale fripturilor, peste ele un start de miere de albine, ce da un gust minunat, si putea fi imobagatit cu sosul de rosii cu condimente ce acompania acest fel. Garnitura alesa de mine: cartofi in coaja - o alegere fericita - era taiati in felii relativ subtiri si rotunde similare cu forma chips-urilor dar moi si placti la gust ca si cartofii prajiti lasati sa se inmoie sub un capac, dupa ce au fost prajiti - un deliciu!
Inghit in sec, si va povestesc despre o a treia delicatesa: platou cu peste - ca doar suntem pe malul marii! Alegerea a fost intregita de un sos de usturoi si samantana ( care cred ca ar fi trebuit sa vina cu o pancarta - atentie! gustos pentru cel ce manaca, periclos pentru ceilalti! Pastarti distanta regulamentara! ) Platoul, pentru 2 persoane includea 4 feluri de peste: somn, ton, pastrav si hamsii. Langa ele am luat o portie de orez in unt si cartofi taranesti. Nu ma rezistat sa imbogatim si garnitura cu sos de usturoi. Sfarsitul a fost apoteotic: papanasi cu gust bun, proaspat si fara a pacatui in felul obisnuit adica fara suficienta smanatana pentru a 'imbaia' dumicatii!
Slava Domnului pentru vacante si pentru lese lungi pe grumazul gurmandului din noi! Pofta buna!
Pe locuri, fiti gata...
Da, am decis, acum ceva vreme ca mi-as dori mult sa ma apuc sa scriu. Motivul? Dorinta de a imi exprima coerent gandurile, ideile, si de ce nu, visurile.
A fi creativ e ceva ce exista in tine, si se zbate sa iasa la suprafata, iar daca nu reuseste, se transforma din aliat in inamic, facandu-ti viata mizerabila, in asa fel incat, ca un dependent cauti o modalitate de a te elibera.
La mine a trecut prin diferite etape: desen - neparctic, trebuie sa ai un creion si o foaie in fata, machiaj si manichiura - pe fetele si unghiile prietenelor si colegelor,din nou nepractic trebuie sa ai la dispozitie o trusa de machiaj, respectiv de manichiura- si de ceva vreme, origami - mult mai practic, nu iti trebuie decat o foaie mica, patrata, pusa in prealabil in geanta, pentru ca, oricand mosnstrul numit creativitate se arata, hartia mica si patrata, impaturita cu grija, sau frenetic, dupa caz, sa calmeze bestia.
In timp m-am gandit ca scrisul ar putea sa imi dea liniste, dar am tot amanat, cautand un subiect interesant, care sa merite povestit. Si au fost: imi amintesc ca prin ceata de multe momente cand am gandit ca asta ar fi interesant de scris, si ca ar trebui sa imi amintesc in momentul cand voi incepe sa scriu. Dar toate s-au pierut: ca si amintirile, au stat o vreme, m-au tras de maneca, pana ce, nebagate in seama, sau prea des amanate, s-au stins...
De aceea am decis: am sa incep sa scriu fara sa mai cenzurez fiece idee, fiece gand, ca nefiind demn de a fi scris si pastrat pentru a fi citit mai tarziu. Si iata oportunitatea perfecta: vacanta la mare, relaxare, laptop nou, totul pregatit ca, in sfarsit sa pun in practica promisiunea de a incepe aventura scrisului.
Credeti ca a fost usor? Oh, nu! Sa va povestesc: o noua zi, un mic dejun copios, deja vazusem o mica cafenea stil turcesc, chiar la parterul hotelui si trecand pe langa ea, ma bucurasem ca nu e nimeni: perfect! M-am intors in camera am luat laptopul si am coborat trimufatoare. Dar, fataliatate: 2 din cele 4 mese joase era deja ocupate de o suita de doamne si un domn, pe care initial i-am categorisit rapid ca fiind clienti ai hotelului. Error: erau parte din personalul administrativ al hotelui foarte nelinistit si in discutii aprinse cu furnizorii: daca nu imi trimiteti azi masina de spalat vase, si am o inspectie, voi trimite amenda la voi, respectiv: domnnule! sunt ocupat, dar am sa imi fac timp sa va explic cat de suparat sunt: extinctoarele pe care mi le-ati dat ca fiind bune nu au putut fi desfacute decat cu patentul, domnule, si au fost 'actionate' (imi amintesc ca asta a fost cuvantul exact folosit) decatre un om in putere, care a inceract chiar si cu o piatra! Domnule imi pui in pericol hotelul!
Da, toare cele de mai sus s-au inatamplat pana sa vina macar acel expresso lung comandat cand m-am asezat pe bancuta joasa in stil oriental. Bun! mi-am zis, am ajuns pana aici, nu o sa ma las rapusa de astfel de mici impedimente. Deschid laptopul cu bucuria pe care o resimti in prima perioada in care folosesti orice 'jucarie' noua. Frumos! Uite cum se aprinde, si ce bine se vede pe ecran, asa, am creat un fisier, bun, acum sa deschid editorul de text, asa si sa scriu: dar de ce nu scrie?
Hmmm... poate nu s-a incarcat? A, nu, zice ceva: 'Introduce-ti product key'. Ceeeeeee? Da' parca il luasem cu tot cu Sistem de operare si Office... si de ce ar fi instalat Office-ul daca nu are cheie? Dar stai! Lucky me! am actele bagate in genata de la latop: sa vedem, sa vedem, sa vedem, da, e cu sistemul de operare inclus, pana aici e bine, dar nu zice nimic de Office, asta nue bine!
Universul conlucreaza ca eu sa nu ma apuc de scris! Asa de plicticos urmeaza sa scriu, ca sa fie nevoie de interventie pe scara larga? Eeeeeee, dar eu credeti ca ascult universul? Neeeeee.... Pai nu are domnule orice calculator ceva care se cheama WordPad, e acolo si merge, si n-are nevoie de product key. Sa mai astepte universu'... Ma apuc de scris!
P.S. Cred ca am indeplinit cel putin un lucriu din ce mi-am propus initial: sa scriu fara a avea un subiect important. Declar, cu modestie, ca m-am descurcat de minune!
A fi creativ e ceva ce exista in tine, si se zbate sa iasa la suprafata, iar daca nu reuseste, se transforma din aliat in inamic, facandu-ti viata mizerabila, in asa fel incat, ca un dependent cauti o modalitate de a te elibera.
La mine a trecut prin diferite etape: desen - neparctic, trebuie sa ai un creion si o foaie in fata, machiaj si manichiura - pe fetele si unghiile prietenelor si colegelor,din nou nepractic trebuie sa ai la dispozitie o trusa de machiaj, respectiv de manichiura- si de ceva vreme, origami - mult mai practic, nu iti trebuie decat o foaie mica, patrata, pusa in prealabil in geanta, pentru ca, oricand mosnstrul numit creativitate se arata, hartia mica si patrata, impaturita cu grija, sau frenetic, dupa caz, sa calmeze bestia.
In timp m-am gandit ca scrisul ar putea sa imi dea liniste, dar am tot amanat, cautand un subiect interesant, care sa merite povestit. Si au fost: imi amintesc ca prin ceata de multe momente cand am gandit ca asta ar fi interesant de scris, si ca ar trebui sa imi amintesc in momentul cand voi incepe sa scriu. Dar toate s-au pierut: ca si amintirile, au stat o vreme, m-au tras de maneca, pana ce, nebagate in seama, sau prea des amanate, s-au stins...
De aceea am decis: am sa incep sa scriu fara sa mai cenzurez fiece idee, fiece gand, ca nefiind demn de a fi scris si pastrat pentru a fi citit mai tarziu. Si iata oportunitatea perfecta: vacanta la mare, relaxare, laptop nou, totul pregatit ca, in sfarsit sa pun in practica promisiunea de a incepe aventura scrisului.
Credeti ca a fost usor? Oh, nu! Sa va povestesc: o noua zi, un mic dejun copios, deja vazusem o mica cafenea stil turcesc, chiar la parterul hotelui si trecand pe langa ea, ma bucurasem ca nu e nimeni: perfect! M-am intors in camera am luat laptopul si am coborat trimufatoare. Dar, fataliatate: 2 din cele 4 mese joase era deja ocupate de o suita de doamne si un domn, pe care initial i-am categorisit rapid ca fiind clienti ai hotelului. Error: erau parte din personalul administrativ al hotelui foarte nelinistit si in discutii aprinse cu furnizorii: daca nu imi trimiteti azi masina de spalat vase, si am o inspectie, voi trimite amenda la voi, respectiv: domnnule! sunt ocupat, dar am sa imi fac timp sa va explic cat de suparat sunt: extinctoarele pe care mi le-ati dat ca fiind bune nu au putut fi desfacute decat cu patentul, domnule, si au fost 'actionate' (imi amintesc ca asta a fost cuvantul exact folosit) decatre un om in putere, care a inceract chiar si cu o piatra! Domnule imi pui in pericol hotelul!
Da, toare cele de mai sus s-au inatamplat pana sa vina macar acel expresso lung comandat cand m-am asezat pe bancuta joasa in stil oriental. Bun! mi-am zis, am ajuns pana aici, nu o sa ma las rapusa de astfel de mici impedimente. Deschid laptopul cu bucuria pe care o resimti in prima perioada in care folosesti orice 'jucarie' noua. Frumos! Uite cum se aprinde, si ce bine se vede pe ecran, asa, am creat un fisier, bun, acum sa deschid editorul de text, asa si sa scriu: dar de ce nu scrie?
Hmmm... poate nu s-a incarcat? A, nu, zice ceva: 'Introduce-ti product key'. Ceeeeeee? Da' parca il luasem cu tot cu Sistem de operare si Office... si de ce ar fi instalat Office-ul daca nu are cheie? Dar stai! Lucky me! am actele bagate in genata de la latop: sa vedem, sa vedem, sa vedem, da, e cu sistemul de operare inclus, pana aici e bine, dar nu zice nimic de Office, asta nue bine!
Universul conlucreaza ca eu sa nu ma apuc de scris! Asa de plicticos urmeaza sa scriu, ca sa fie nevoie de interventie pe scara larga? Eeeeeee, dar eu credeti ca ascult universul? Neeeeee.... Pai nu are domnule orice calculator ceva care se cheama WordPad, e acolo si merge, si n-are nevoie de product key. Sa mai astepte universu'... Ma apuc de scris!
P.S. Cred ca am indeplinit cel putin un lucriu din ce mi-am propus initial: sa scriu fara a avea un subiect important. Declar, cu modestie, ca m-am descurcat de minune!
O noua incercare...
Da, in Decembrie 2007, intr-o noapte de nesomn am decis ca imi trebuie un blog, ca oricine care are legautura cu internetu' si se respecta. O incercare timida, ce a ramas doar la nivelul ca un post - scris de mult - despre o intamplare care m-a marcat, si care am simtit ca s-a cerut scrisa...
M-am luat cu lucruri marunte, si am uitat pur simplu. Dar ideea era deja incoltita. Asa ca vacanta asta, desi nu aveam conexiune la internet, mi-am luat noua mea bijuterie (un laptop mic ca pentru fete) si am scris ori de cate ori as fi vrut sa postez pe blog.
Asa ca urmatoarele posturi sunt scrise de-a lungul a mai multor zile si postate la intoarcerea din vacanta de 2 saptamani, atat de lunga fata de alte vacante avute, si cu toate astea mult prea scurta pentru cat mi-as fi dorit...
Here we go!
P.S. De data asta am renuntat la diacritice... :D
M-am luat cu lucruri marunte, si am uitat pur simplu. Dar ideea era deja incoltita. Asa ca vacanta asta, desi nu aveam conexiune la internet, mi-am luat noua mea bijuterie (un laptop mic ca pentru fete) si am scris ori de cate ori as fi vrut sa postez pe blog.
Asa ca urmatoarele posturi sunt scrise de-a lungul a mai multor zile si postate la intoarcerea din vacanta de 2 saptamani, atat de lunga fata de alte vacante avute, si cu toate astea mult prea scurta pentru cat mi-as fi dorit...
Here we go!
P.S. De data asta am renuntat la diacritice... :D
Abonați-vă la:
Postări (Atom)