Fluturi

Langa piscina, pe un sezlong de lemn, prevazut cu o salteluta moale, sub un soare cald dar nu fierbinte... exista un loc mai bun pentru a medita la nemurirrea sufletului? Se pare ca pentru mine nu...
Savuram briza usoara, stand pe sezlongul comod, cu spatele la soare si cu capul ridicat de la gat, privind fara tinta spre gresia crem cu care era acoperita zona de langa piscina. Mi-au atras tentia niste frunzulite colorate ce se miscau in cerc, un mic vartej creat de briza. Am privit mai atenta: nu, nu erau frinzulite era bucatele de aripi de fluture, mici si frumos colorate, chiar si acum dupa ce flutuasul incetase sa mai existe.

Probabil un copil curios, fara sa stie ca face rau, il prinsese, fascinat de culorile superbe de pe aripile lui... Incercase sa il vada mai bine, dar curiozitatea lui adusese moartea acelei mici fapturi... dar chiar si dupa ce murise, micile bucati de aripi capturate de un mic vartej de aer, inca mai erau frumoase, inca aminteau de minunatia completa ce fusese o data fluturele.

Moartea nu reusise sa ii sterga pe de-a intregul sclipirea aceia... lucru rar intre lucrurile vii... Si atunci copilul din mine a zis: poate sunt mici ingerasi cazuti pe pamant, si neintelesi de oameni... dar imediat adultul din mine a reactionat: prostii... sunt doar niste bucatele de aripi de fluturi!
Uneori nu imi place de adultul din mine...